Am o problemă. Una foarte mare, chiar. Cred că dacă ar exista o boală care se manifestă așa, aș fi prima care ar avea-o.
Am o mulțime de cunoștințe, și se face că ne întâlnim și pe rețelele de socializare, și se face că ajung să-mi stric părerile neutre despre unii doar prin faptul că văd niște fraze greșite scrise de ei. Ori manele.
* Da, manele. Și nu-mi veniți cu filozofii gen n-are importanță ce asculți, pentru că ești ceea ce asculți.*
* Da, manele. Și nu-mi veniți cu filozofii gen n-are importanță ce asculți, pentru că ești ceea ce asculți.*
Și problema mea îi vizează pe cei care au avut ocazia să meargă la o școală, dar care încă sunt niște agramați. Și să zic că mai îi vizează și pe cei care au trecut de vârsta de 14 ani, pentru că, totuși, când ești mic, ai tulburări de-alea adolescentine care pot include și o gramatică jucăușă.
Mi se pare jenant ca la varsta de 20 de ani să nu știi să scrii, să nu știi unde se pune o cratimă ori un i în plus. Mi se pare umilitor să și vii cu scuze cum că gramatica nu contează atât de mult, sau că ea nu are cu ce să te ajute în viitor.
Ești la facultate, și nu știi să scrii corect? Ce naiba cauți la facultate? Pentru ce îți trebuie facultate dacă nu știi să scrii corect? Pentru ce?
Aș vrea să se construiască un ținut care să fie doar al lor, al agramaților ăstora. Aș vrea să dispară din lumea asta. Fac tot posibilul să stau cât mai departe de ei, pentru că, pentru moment e singurul lucru pe care pot să-l fac. Fiecare are piticii lui, iar piticul meu e ăsta. Mi-e scârbă de ei.
* Ar fi fost frumos să fiu profesoară de lb. română. Majoritatea pruncilor m-ar fi detestat, pentru că majoritatea ar fi rămas corigenți.
Vă doresc să aveți un ținut al vostru, plus răul din melodia asta.
eu nu vreau!!!