Noaptea, pe bicicleta

M-am trezit azi noapte, ca orice om care nu doarme noaptea, sa ma duc pana acasa pe bicicleta, aveam nevoie de baterii incarcate si aparatul foto. Soso nu a fost de acord (e cam prea grijuliu baiatul asta..) dar am asteptat sa se duca la nani si am plecat 😀

Este superb sa te plimbi pe bicicleta pe strazile goale.. cu vantul in fata, cu pedala scartainda, cu o durere in fund la propriu de la sit, cu nataraii care urla la tine “ai grija!” in speranta in care poate poate cazi in fata lor, cu gropile pe care inveti fara sa vrei sa le ocolesti, cu durere de picioare ca nu sti sa schimbi vitezele la timp, cu o senzatie de teama ca poate cazi ca ai viteza prea mare pentru un incepator, cu frane puse din 5 in 5 secunde ca te dezechilibrezi, cu frica de masina din stanga ca sa nu intrii in ea si cu injuratura de rigoare din fata blocului ca nu e lumina pe strada si esti nevoit sa mergi pe jos ultima suta de metrii ca sa nu iti *vorba aia* jentile prin cotloane..

In orice caz, e frumos.

Inapoi a fost la fel de frumos.. adaug privirile politistilor care vad ca mergi pe 2 benzi ca un om beat, fara vesta “antiglont” verde fosforescent.

Si mai adaug un singur lucru: cainii.
Cainii care au ceva personal cu oamenii pe bicicleta.
Am ajuns aproape de destinatia unde ma astepta patul nefacut la ora 4 dimineata. Vad 4 caini pe iarba. Toti in cor au inceput sa latre la mine. M-am dat jos de pe bicicleta si am inceput vocalizele “mars”.. ar fi mers, daca nu latrau pe rand, ca sa intarate mai tare cainele cel mai mare, un caine vagabond lup, destul de maricel.. Am crezut ca scap de ei, am mers cativa zeci de metrii pe langa bicicleta cu frica in san, eram chiar singura pe strada, si oricum mi-era indiferent, si daca mai erau oameni, nu sareau in mod sigur in ajutor daca se intampla ceva.

Asa ca am mers pana la prima zebra, m-am uitat in spate, nu i-am mai vazut pe caini si m-am urcat din nou pe bicicleta. Nu dau bine din pedale (abia pornesc, parc-as fi ametita..) si aud in spatele meu latraturi.. vad cainele cel mare cum vine catre mine… *gulp!*

Ma gandeam sa ma dau jos iara dar daca tot eram cocotata pe cadru.. am zis ca ar fi o idee buna sa pedalez din greu. Si incep sa merg tot mai cu viteza, schimbam vitezele ca Schumacher la curse 😀 Am mers repede repede pana nu mai simteam nici picioare, nici vant, nu mai vedeam in fata.. eram toata speriata.. (mama mea a fost muscata de un caine cand mergea pe bicicleta).

In final ajung la destinatie si pun frana. Cand sa ma dau jos de pe bicicleta… ei dracie ca am cazut in fund. Nu cand mergeam, ci cand m-am dat jos. Am tras o portie de ras si abia m-am ridicat.

Am dormit ca un bebe..